O PERSOANĂ DIN CELE CINCI CARE ȘI-AU DEPUS DEMISIA FACE DEZVĂLUIRI

O persoană din cele cinci care și-au dat demisia, face dezvăluiri, cu privire la furturile din weekend, mai exact de la E.M.Livezeni. Persoana respectivă, ne-a contactat telefonic, spunîndu-ne că sa săturat de cîte presiuni s-au făcut asupra sa, și a luat decizia de a spune lucrurilor pe nume.

Să înțelegem, există o persoană de sex masculin, care are o problemă personală cu scopul, poartă în buzunar mai mereu căpăcele, și cum prinde ocazia, mai dă unul sec. Persoana, dorește să rămână sub protecția anonimatului, pînă la finalizarea anchetei.

“S-a filmat, s-a băgat, și fiind un șef care era șef de obiectiv, la ținut, tipul ăsta era tot timpul beat, T. Tot timpul era în stare de ebrietate. Pe data de vineri, au venit o firmă care au tăiat fierul, au cumpărat la întreprindere, au încărcat două tiruri, a rămas ceva fier pe jos, a rămas ceva fier pe jos, noi cînd plecat tirurile și schimbul, noi am filmat ce a rămas pe acolo, împreună cu doamna Octavia. I-am zis la Octavia: După ce pleacă toți, mă anunți și vin și filmăm, tot ce înseamnă fierul. A venit Poliția, mi-a dat dreptate mie, cu chestia asta, da între timp, sa supărat domnul Buță, și a început să facă niște figuri pe acolo, că plătești fierul. Eu să plătesc fierul, păi ce eu l-am furat. B, A spus, spune la domnul P., și așa să-și bage demisia. Domnul B. Il ține în brațe pe T. Si ăsta îi șef de zonă. Mi-am dat demisia, băieții cînd or văzut, or plecat toți.”

0saves
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top